Drumul către blond! (Foto)

Dacă știam că voi primi atâtea complimente mă făceam blondă mai de mult laughing  Da, chiar de mult nu a mai fost atât de complimentată și admirată și pe această calea, vă mulțumesc! A venit momentul să vă povestesc despre drumul către blond.

Să începem cu dorința: Dorința era de mult în mintea mea, dar lipsea curajul. Fetele care au avut părul natural de când se țin minte, sunt sigură că mă vor înțelege.

Dar ca să nu vă mint, eu am mai trecut prin mici schimbări.

Prima oară când mi-am vopsit părul a fost în America. Atunci mi-am făcut niște șuvițe blonde. Nu a fost o schimbare deloc radicală, astfel mulți nici nu au observat pe ce am plătit o sută de dolari. laughing

A doua schimbare a fost una de care am fost foarte mândră, dar nici atunci nu a fost ceva radical. Părul meu șaten devenise cu o nuanță mai deschis. Adevărata dramă a urmat.

Pentru că părul meu a fost decolorat vă dați seama ce s-a întâmplat după ceva timp? Aveam în cap o nuanță de „blond puișor”. Da, cred că știți cum arată un pui sau un bobocel mic. Atunci am decis că nu mă mai vopsesc și că cel mai bine este să revin la nuanța mea naturală. A trebuit să aștept destul de mult timp până a crescut părul și am scăpat de acel blond.

 

Timpu a trecut și rana s-a vindecat laughing

Acum câteva luni am decis că îmi fac o schimbare. Simțeam foarte tare nevoie să schimb ceva la părul meu.

În toată această poveste e existat și o prietenă care îmi tot spunea: „Tu trebuie să te faci blondă” și îmi trimetea niște poze cu un blond aproape alb laughing

Mi-am luat inima în dinți mi-am făcut programarea și doar cu o zi sau două înainte m-am plimbat pe Insta să găsesc și eu o poză cu o blondă frumoasă ca să îi arăt stilistei ce îmi doresc laughing

Câtă responsabilitate... cool

Cert este că eu voiam să fiu blondă, dar nu știam ce blond mi se va potrivi. Specialista a venit cu un sfat și mi-a spus: „hai să facem ceva mai natural ca să nu trebuiască să îl vopsești în fiecare lună”, eu m-am lăsat convinsă și am stat relaxată pe scaun de la ora 12:00 până la ora 19:00. Da, durează să te faci blondă!

Inima a început să bată tot mai tare pe ultima sută de metri. Stilista se uita la fața mea căzută și nu știa sărmana ce să zică... (sper că nu i-am dat emoții foarte mari).

În timp ce îmi usca părul eu începeam să deslușesc câteva fire deschide la culoare, era ceva aproape de gri. Aici inima mea a început să bată rău de tot, iar în mintea mea era: „Doamnea părul meu e sur... ce mă fac? E vară, nu pot să umblu cu căciuli și nici cu pălării nu pot sta non-stop” yell

Dar în timp ce în mintea se derula un scenariu de dramă, părul meu s-a uscat, iar eu eram o blondă veritabilă.cool

Primele minute am fost șocată pentru că nici o clipă nu m-am așteptat că vom obține un blond rece și nici nu m-aș fi gândit vreodată că această nuanță mi se va potrivi.

Într-un final am fost încântată de rezultat, iar acum mă privesc în fiecare dimineață foarte atent în oglindă ca să înțeleg dacă nu cumva s-a mai închis la culoare. laughing

Să fii blondă e costisitor. Părul trebuie tonat și vopsit la timp, dar sunt convinsă că merită sacrificiile.

O să spune-ți că sunt nebună, dar această schimbare a adus ceva deosebit în viața mea. Mă simt diferit și când spun „diferit” să știți că e în cel mai bun mod.

Dacă îți dorești o schimbare, dar nu ai curaj, eu te sfătui să cauți un profesionist și totul va fi bine, iar dacă rezultatul final nu te va încânta, nu e o tragedie, părul crește, iar tu o să fii liniștită că ai experimentat.

Apropo, eu mi-am vopsit părul la Beauty Loft.

Și da, glumele despre blonde nu mă deranjează! smile